Prezentare:
Aşezată între dealuri, comuna Ghimpeţeni se arată mândră ochiului privitorului. Răsare parcă de după dealuri şi se descoperă simplu, aşa cum este.
Toamna frumoasă a păstrat aici viu coloritul florei. Are păduri bogate, vii întinse, grădini bine lucrate, case dichisite, ici – colo câte o vilă şi mulţi oameni harnici.
S-au împlinit sase ani de când a fost reînfiinţată comuna. Odinioară, mai exact prin anul 1968, Ghimpeţeniul a fost comună independentă, după care a aparţinut de comuna învecinată, Nicolae Titulescu, iar din anul 2004 a căpatat din nou statutul de comună.
Venituri prea mari nu au, dar buni gospodari, localnicii din Ghimpeţeni ştiu bine să muncească pământul, dibaci în cultivarea legumelor, a verzei de toamnă, a pepenilor,a căpşunilor, cresterea animalelor, nu reuşesc însă să îşi îndestuleze familia de fiecare dată.
Cei care au rămas legaţi de locul părintesc muncesc cu trudă şi nu cer niciodată nimic, datornici nu sunt, iar din ceea ce produc reuşesc să-şi ducă traiul. Tinerii au plecat în afară(13% din oamenii buni de muncă, majoritatea lucrează în Spania şi Italia.) şi nu mai vor să audă de viaţa la sat.
Bătrânii încă îi mai aşteaptă şi reconstruiesc satul, să le ofere la întoarcere tot confortul. Cu lacrimi în ochi, speră ca într-o bună zi fii lor să revină acolo unde s-au născut.
Atunci când vine vorba de numele comunei, localnicii se mândresc nevoie mare. Acesta este legat de o istorisire cu totul specială. Ghimpeţeni vine de la numele unui comandant de oaste de-al voievodului Mihai Viteazul. Zice-se că în timpul unor bătălii, oştenii lui „Ghimpe“ au trecut pe aceste meleaguri pentru a merge la luptă. Timp în care comandantul a lăsat pe o piatră un memoriu. Găsită de oamenii locului, după ceva timp, aceştia au hotărât să numească aceste meleaguri Ghimpeţeni, după numele celui care se semnase.
